Mierea polifloră de câmpie rezultă din nectarul florilor mai multor plante care înfloresc în aceeași perioadă a anului.
Aceasta are de cele mai multe ori culori mai închise față de celelalte sortimente. Putem avea miere polifloră galbenă, roșiatică, portocalie în funcție de sezonul în care ne aflăm. Mierea provenită din florile primăverii sau începutului de vară are o culoare ușor mai deschisă, căci așa sunt și florile. Spre sfârșitul verii sau chiar începutul toamnei, plantele au culori roșiatice, portocalii, astfel că mierea va împrumuta din nuanțele acestea.
Așadar, dacă te întrebai de ce există mai multe variante de culori în ceea ce privește mierea polifloră, acesta este motivul și poți consuma cu încredere fără să ții cont de acest aspect.
Considerată de către majoritatea specialiștilor o miere completă, mierea polifloră are în compoziția sa complexul de vitamine B si C, minerale (calciu, magneziu, fier), enzime și acizi organici. Datorită conținutului sau de glucoză, sucroză și fructoză, mierea polifloră este ușor de asimilat.
Beneficiile mierii poliflore
- Aceasta stimulează pofta de mâncare, îmbunătațește digestia, ajută funcțiile ficatului și crește procentul de hemoglobină în sânge. Una, două lingurițe de miere luate dimineața, pe nemâncate, cu un pahar de apă la temperatura camerei, ușurează digestia.
- Bogată în diferite tipuri de polen, mierea polifloră ajută sistemul imunitar să țină piept infecțiilor și bolilor. Polenul are rolul de a crește conținutul de vitamina C din organism, de a ameliora zonele inflamate și are proprietăți antioxidante.
- mierea polifloră are elemente antibacteriene, precum peroxidul de hidrogen antiseptic. În plus, acest sortiment poate fi definit și prin pH acid, conținut scăzut de umiditate și zahăruri naturale. Toate acestea îi oferă acestui sortiment de miere „puteri” vindecătoare la nivelul pielii
- Datorită valorilor nutritive pe care le conține, mierea polifloră are un potențial nutrițional foarte mare. De asemenea, datorită diversității polenului din care provine, înglobează nectarul de la zeci sau chiar sute de plante care au și scopuri medicinale. Astfel, aceasta înlocuiește nivelul scăzut al zahărului din organism, elimină stările de oboseală și energia scăzută.